Animale domestice
- Câini -
Max
Este foarte apreciat și iubit. Un câine, husky siberian, de rasă pură.
Cum a ajuns Max, să aibă o viață frumoasă?
Primii lui stăpâni, au fost din Timișoara. Dar, din nefericire pentru Max și sora lui, stăpânii au decis să părăsească definitiv România, în 2009.
Au început să-și contacteze prietenii, pentru a vedea la cine să lase câinii.
Prin intermediul unei cunoștiințe, Max a ajuns la un amic de al meu, în aprilie 2009, care a mers cu mașina la Timișoara, l-a luat și l-a adus în județul Arad.
Sora lui Max, a fost mai puțin norocoasă. Nu după mult timp, după ce s-a acomodat la noii stăpâni, au văzut-o niște răuvoitori, i-au pus ceva în mâncare și ea a murit.
Și pe Max l-a urmărit ghinionul, când a fugit, într-o noapte, de acasă. A găsit niște ciobani, care erau cu turma cu oi. Probabil s-au speriat de el, crezând că este lup... Dimineața, când Max a ajuns acasă, avea botul sfârtecat perpendicular pe canalul olfactiv, în partea stângă, de o lovitură. Dacă acea tăietură ar fi fost mai adâncă, cu doar câțiva milimetri, ar fi ajuns până la canal. Cu ajutorul unui medic veterinar, a fost anesteziat și cusut. Ulterior s-a vindecat, atât de bine, încât abia dacă se mai cunoaște.
Max este îngrijit, iubit, iar vara, este dus cu mașina, la râul Mureș, ca să se răcorească.
Are parte de condiții, pe care și le-ar dori orice câine.
Max, alergând, după ce făcuse baie în Mureș. |
Max, savurând umbra, într-o zi toridă. |
Max căutând urmele de vulpe. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu