luni, 1 aprilie 2013

Yanni - Concert la Sala Palatului, București - 31 martie 2013



     Seara de 31 martie 2013 a fost una specială pentru că am avut plăcerea de a participa la concertul lui Yanni, a cărui muzică o iubesc pur și simplu.
     Concertul a început la 19:00 și pe la 21:30 a fost gata, dar a meritat.
     Yanni a fost încântat de faptul că toată sala răspundea instant la ceea ce spunea el în engleză, chiar dacă era un tip care traducea. De cele mai multe ori, în timp ce translatorul își făcea treaba, cei din sală aplaudau deja, pentru că înțeleseseră ce a spus Yanni. Amuzant a fost faptul că, la un moment dat, translatorul a început să zbârcească rău ceea ce zicea Yanni și a fost deliciul sălii în câteva rânduri.
     Recunosc faptul că am fost foarte atent la cei din jur. Într-adevăr am văzut câteva specimene, pe care le pot număra pe degetele de la mâini, care au venit la concert pentru că au auzit ei că e ”marfă” și că dă bine, să arate poze și filmări, cu Yanni, când vor mesteca niște semințe. Dar atât! Au încercat ei să pozeze de lângă scenă, în timp ce cei de pe scaune nu mai vedeau nimic, dar au fost puși la punct de cei de la pază.


     Ca un sentiment special, pe care l-am simțit la concert, pe lângă cel transmis de muzică și de spectacolul în sine, a fost faptul că simțeam o ”altfel de Românie” în sală. Nu țin minte când am văzut, ultima dată în București și în niciun caz într-o concentrație atât de mare, foarte mulți oameni normali, adică, cu bun simț, civilizați, care nu mâncau semințe, urmând ca mai apoi să le scuipe, nu te călcau pe picioare și nu își trăgeau mucii. Vorbeau frumos și pe un ton calm. Am simțit o doză ridicată de oxigen în piept când am realizat că mai sunt oameni de calitate în România, dar așa cum, după ce am vizitat Muzeul Satului, mi-am pus întrebarea: ”unde sunt urmașii acelor români care au făcut lucruri minunate?”, la fel m-am întrebat și acum: ”oare românii civilizați, pe care i-am văzut la concert, ce fac zi de zi, ce speranțe au ei și mai ales dacă vor mai fi aici peste doi, cinci, zece ani sau vom rămâne doar noi, cei prea atașați sau poate prea proști, să ne luptăm cu mizeria morală care sufocă România?”
     Cert este că, la concertul lui Yanni, m-am simțit bine alături de românii mei și sper să găsim soluția către un viitor mai bun. Am văzut și am simțit, alături de mine, români care merită asta. Români inteligenți, de toate vârstele.
     În continuare, vă las în compania pozelor pe care le-am făcut la concert, iar în curând voi reveni cu un rezumat video al concertului.



























L.E. Am reușit să încarc și rezumatul video al concertului. Vă rog să îl luați ca pe un rezumat și să nu faceți comparații cu înregistrările de studio. Eu mi-am dorit să am o amintire filmată a concertului și asta am și obținut. Vizionare plăcută!



Hai România, oriunde te-ai afla!

4 comentarii:

  1. Intr-adevar,mai exista o sansa pentru Romania prin oamenii ce i-am vazut ca si tine,prezenti la concertul acesta!Magie-acesta e titlul ce eu l-am dat spectacolului-in toate postarile legate de acea seara!Magie in note si in miscare,magie in lumini si umbre,magie in lumea frumoasa ce era in jurul meu!Mai avem o sansa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai perfectă dreptate, Gabriela. Și eu sper, la fel ca tine.
      Numai bine, îți doresc!

      Ștergere